Proiect privind banca biologică umană

Pentru prima dată în Moldova va fi reglementată noțiunea de bancă biologică sau biobancă. Aceasta va deține probe biologice umane, descrieri de ADN, descrieri ale stării de sănătate, genealogii, date genetice și date care permit identificarea donatorilor de probe biologice. Potrivit unui proiect de lege, înaintat de deputații PAS, documentul stipulează condițiile necesare pentru consimțământul pentru a deveni donator de probe biologice umane. La fel se stipulează dreptul de proprietate asupra probelor biologice umane, transmite IPN.

Proiectul, care a fost înregistrat în Parlament, definește dreptul unei biobanci să organizeze activitatea de cercetare în domeniul sănătății, medicinii personalizate, asigurară natura voluntară a donării, confidențialitatea identității donatorilor și protejarea persoanelor de utilizarea arbitrară a datelor genetice și de discriminare bazată pe interpretarea structurii ADN-ului lor și a riscurilor care decurg din acestea.

Faptul că o persoană este sau nu un donator de biospecimene umane nu poate fi divulgat. Doar donatorul are dreptul să permită divulgarea identității sale. Proiectul interzice obținerea profiturilor financiare ca urmare a donării de biospecimene umane. Interzicerea profitului financiar nu exclude plățile pentru serviciile științifice sau tehnice prestate în cadrul activităților biobancare. Această prevedere nu împiedică o persoană de la care au fost prelevate biospecimene să primească despăgubiri, care, deși nu constituie o remunerare, o compensează în mod echitabil pentru o eventuala pierdere a capacitații de munca sau a unor cheltuieli justificate suportate de donator ca urmare a prelevării sau a examinărilor aferente.

Pentru asigurarea funcționalității, menținerii echipamentului tehnic, pentru conservarea probelor biologice umane și mentenanța sistemului informațional al băncii biologice se propune asigurarea finanțării de la bugetul de stat. Ce ține de prelevarea de probe biologice umane, pregătirea descrierilor stării de sănătate și a genealogiilor, codificarea și decodificarea acestora, se vor admite finanțări din fonduri care nu contravin legii – de ex. proiecte, donații, granturi etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.