Înregistrarea mijloacelor de transport cu numere din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului – pentru accesul în traficul internațional – va fi efectuată în subdiviziunile Agenției Servicii Publice din Tiraspol și Râbnița. Înregistrarea se va face în baza documentelor confirmative ce atestă domiciliul persoanei și dreptul de proprietate asupra vehiculului, însoțite de o declarație pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor din aceste acte.
Prevederile se conțin într-un proiect de lege propus în vederea asigurării realizării Deciziei protocolare privind accesul în traficul internațional al mijloacelor de transport din stânga Nistrului și municipiul Bender, transmite IPN.
Mijloacele de transport înregistrate în baza prezentei legi pot fi înstrăinate fără achitarea drepturilor de import dacă sunt vândute persoanelor cu domiciliu în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender sau persoanelor juridice care desfășoară activitate de întreprinzător în unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană. În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în dreapta Nistrului, se vor achita drepturi de import.
Pentru a evita eventuale eschivări de la plata drepturilor de import, persoanele care își au domiciliul în altă parte decât în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender nu vor putea conduce pe drumurile naționale mijloace de transport înregistrate în baza respectivei legi.
La sfârșitul lunii aprilie a anului curent, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un consens în ceea ce privește mecanismul de admitere a autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul internațional. Potrivit acordului, posesorii de mașini din regiunea transnistreană vor primi plăcuțe neutre și vor fi admiși în traficul internațional începând cu 1 septembrie 2018.