Ministerul Economiei şi Infrastructurii pregăteşte un proiect de lege care ar veni să lichideze monopolul instituit de SA „Metalferos”. Potrivit premierului Maia Sandu, se discută despre „desfacerea acestui monopol, pentru că schemele de corupţie infiltrate acolo au fost prea multe şi prea sofisticate”, transmite IPN.
În cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8, Maia Sandu a declarat că s-a discutat cum s-a ajuns la acest monopol: „justificările iniţiale de faţadă ale guvernărilor precedente erau că se fura metalul neuzat şi se vindea ca metal uzat”. În opinia sa, curăţarea cea mai rapidă poate fi prin demonopolizarea acestei companii.
Şefa executivului a menţionat că în întreprinderile de stat se fac anchete interne. Unii directori sau angajaţi pleacă înainte de a fi demişi, alţii mai stau şi continuă să fure din proprietatea publică. În viziunea sa, este important să fie oprite hoţiile, inclusiv de asta şi au fost oprite privatizările.
„Toată lumea înţelege că nu vine prim-ministrul să aresteze fostul ministru de interne sau să aresteze fostul şef al Agenţiei Proprietăţi Publice, sau fostul director de la „Moldtelecom”, de la „Metalferos”. Ceea ce poate face Guvernul la început este să elimine aceşti oameni din sistem. Să transmită, acolo unde nu a fost transmis, ancheta despre ilegalităţile, hoţiile pe care le-au comis aceşti oameni. Şi următorul pas – vine procuratura, instanţa de judecată, care decide cine trebuie să ajungă la puşcărie şi cine nu”, a declarat şefa cabinetului de miniştri.
Premierul mai spune că pentru a numi în fruntea întreprinderilor de stat oameni oneşti şi integri, este nevoie şi de curăţarea consiliilor de administrare ale acestor companii. Şi doar atunci trebuie lansate concursuri pentru funcţia de director. Or, dacă rămâne aceeaşi componenţă a consiliului, există riscul să vină directori de tipul celor care au fost şi nu manageri oneşti şi competenţi.
Săptămâna trecută, fostul deputat Iurie Bolboceanu a declarat că a promovat un proiect de lege cu privire la demonopolizarea companiei „Metalferos”, însă acesta fapt nu a convenit conducerii Partidului Democrat. Potrivit lui, în spațiul public se vorbea pe atunci că există unele conexiuni ale PDM și compania „Metalferos”. „Și lucrul acesta mi l-a confirmat și Vasile Botnari, deputat PDM, care s-a apropiat la un moment dat de mine și m-a avertizat că „Metalferos” este principalul finanțator al Partidului Democrat și el trebuie să rămână instituție de monopol în stat, în caz contrar partidul va rămâne fără finanțare”, a afirmat fostul parlamentar. Această discuție ar fi avut loc în primăvara anului 2011.