În raionul Strășeni va fi implementat un proiect-pilot de organizare a alimentației copiilor și elevilor în instituțiile educaționale. Noul model va fi bazat pe externalizarea acestor servicii, transmite IPN.
Pentru aceasta, blocurile alimentare, cantinele, depozitele pentru păstrarea produselor vor fi comasate la nivelul localității și vor trece în gestiunea agentului economic, de la care vor fi achiziționate serviciile de alimentație. Astfel, vor fi optimizate cheltuielile și va spori calitatea serviciilor prestate.
Agentul economic va renova și dota cu utilajul necesar spațiile de pregătire și de păstrare a bucatelor, va sigura instruirea și salarizarea personalului.
Totodată, aprovizionarea clădirilor cu servicii de apă și canalizare, conectarea la rețeaua de gaze și instalarea acoperișului se pun în sarcina administrației publice locale.
Contractele cu operatorul economic vor putea fi încheiate pe un termen de până la 5 ani.
Premierul Pavel Filip și-a exprimat speranța că acest proiect-pilot va fi un exemplu pentru externalizarea serviciilor de alimentație în instituțiile educaționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova. „Acest proiect va aduce, pe de o parte - economii, iar, pe de altă parte - calitate, atunci când vorbim de alimentația copiilor în instituțiile educaționale din țară”, a subliniat prim-ministrul.
Noul model va oferi și elevilor claselor gimnaziale și liceale posibilitatea de a se alimenta la școală cu prânz cald, contra cost. În prezent, toți elevii din clasele primare (139 637 copii) sunt alimentați gratuit. Statul mai achită și două treimi din costul zilnic al alimentației pentru copiii din grădinițe și creșe (149 216 copii).