Meci spectaculos în campionatul național de futsal. Progress și-a luat revanșa în fața Olimpiei pentru înfrângerea din runda a treia și s-a impus cu 4-3, transmite IPN.
Prima repriză a fost una echilibrată, în care ambele echipe au reușit să înscrie câte o dată, prin Hilotii, respectiv Ciopa. După pauză, Olimpia a intrat deja în avantaj, după golul marcat de Pavalachi. Progress a egalat în minutul 33, prin același Hiloti, iar peste doar două minute avea să puncteze și Munteanu. Finalul a fost electrizant. Olimpia a reușit să egaleze din nou, prin Lîsenco, dar eroul partidei avea să devină Costin. El a punctat pentru 4-3, iar Progress s-a distanțat la 4 puncte de Olimpia și ocupă în continuare locul 3.
Lider autoritar se menține Classic, cu 8 victorii din 8 posibile. În runda a 10-a, Classic a dispus de Atletico, cu 8-1. Pe locul 2 se află Rîmbcom, care a reușit să o învingă pe Balkan, cu 7-4.