Progresele Moldovei în domeniul migrației, împărtășite peste hotare

Progresul Republicii Moldova privind modul în care componenta migrației este integrată în strategiile de dezvoltare națională, dar și rezultate de succes ale țării au fost prezentate la Tunis, din Tunisia, unde în perioada 3-4 octombrie se desfășoară ședința Comitetului de Coordonare a Programului Global Comun „Integrarea migraţiei în strategiile naţionale de dezvoltare”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD), la eveniment participă o delegație din Republica Moldova din componența căreia face parte Olga Coptu, șefa Biroului Relații cu Diaspora, Ghenadie Crețu, coordonator al Programului „Migratie și Dezvoltare”, Valeria Ieșeanu, specialist programe PNUD și Alexei Gafeli, primar al comunei Coșnița, raionul Dubăsari.

Olga Coptu a declarat că Programul a contribuit semnificativ la facilitarea beneficiilor legăturii între migrație și dezvoltare. În prezent, Guvernul realizează reforme instituționale majore și se apelează la suportul proiectului pentru a asigura continuitatea eforturilor întru sporirea capacităților subdiviziunilor Guvernului cu mandat în domeniul migrației. Totodată, șefa BRD a menționat că, sub egida Programului, au fost efectuate mai multe acțiuni, printre care elaborarea Planului Național de Acțiuni pentru Reintegrarea Migranților Reîntorși (2017-2020), evaluarea Programului Național pentru Atragerea Remitențelor în Dezvoltarea Economică „Pare 1+1”, elaborarea Strategiei Naționale „Diaspora 2025” etc.

Șefa BRD a spus că migrația are un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și umane a Republicii Moldova, de aceea este important de integrat aspectele ce țin de diasporă, migrație și dezvoltare în domeniile de politici sectoriale care anterior au fost trecute cu vederea, cum ar fi: sănătatea, educația, agricultura, micul business etc. În același context, Olga Coptu a subliniat că este esențial de a promova în continuare cooperarea, coerența și coordonarea între toate părțile implicate pentru a asigura flexibilitatea proiectului prin ajustarea acestuia la cadrul de dezvoltare și prioritățile curente ale țării.

Programul Global Comun „Integrarea migraţiei în strategiile naţionale de dezvoltare” este implementat în opt țări: Moldova, Bangladesh, Ecuador, Jamaica, Kârgâzstan, Maroc, Tunisia și Serbia în vederea facilitării integrării migraţiei în documentele şi procesele de planificare a dezvoltării naţionale ale ţărilor participante, precum şi monitorizarea continuă şi ajustarea abordărilor acestor ţări faţă de migraţie şi dezvoltare (M&D) în consultare cu toţi actorii relevanţi. Astfel, în Republica Moldova Programul este implementat de OIM Moldova în comun cu PNUD Moldova sub coordonarea Cancelariei de Stat, fiin finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.