Progresele făcute în realizarea reformelor şi consolidarea încrederii în instituţiile statului au fost discutate în cadrul unei şedinţe de lucru a Consiliul Majorităţii Parlamentare, care a avut loc marţi, 14 iunie, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Consiliu, reprezentanţii majorităţii parlamentare au apreciat continuarea implementării tuturor reformelor, conform termenelor prevăzute în Foaia de parcurs dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a guvernării, ca fiind necesară şi absolut obligatorie.
Totodată, în cadrul şedinţei s-a discutat despre progresul realizat pentru pregătirea noului program cu Fondul Monetar Internaţional şi a reformei administraţiei publice. De asemenea, au fost stabilite etapele de lucru necesare pentru asigurarea unui mediu de afaceri şi investiţional atractiv, generator de locuri de muncă şi pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de guvernare în relaţia cu societatea civilă.
Un punct aparte pe agenda discuţiilor s-a referit la avizul pozitiv transmis de către Comisia de la Veneţia, cu privire la modificările din Codul electoral, care vor permite organizarea alegerilor prezidenţiale de anul acesta. Consiliul Majorităţii Parlamentare a propus organizarea unor discuţii publice în perioada următoare pentru a putea fi dezbătute toate propunerile, iar cadrul legal să poată fi adoptat ţinând cont de opiniile societăţii civile.