Programului PARE 1+1 a fost prelungit până în 2015

Guvernul a prelungit programului-pilot de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1” până în 2015, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. Programul a fost lansat oficial în luna noiembrie 2010 şi este destinat lucrătorilor migranţi sau rudelor de gradul întâi ale acestora, care doresc să investească în iniţierea sau extinderea unei afaceri în Republica Moldova. Programul este desfăşurat în baza regulii „1+1”, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul programului. Suma maximă a finanţării constituie 200 de mii de lei. Banii din cadrul Programului „PARE 1+1” sunt oferiţi drept grant nerambursabil. Până acum în cadrul programului au fost încheiate 124 de contracte de finanţare nerambursabilă cu antreprenori. Suma alocată în perioada 2011-2012 a constituit 22,5 milioane de lei. Investiţiile atrase în proiectele respective au depăşit suma de 76 de milioane de lei. Pentru anul 2013 este prevăzută alocarea a 32 de milioane de lei pentru implementarea acestui program, ceea ce este cu 50% mai mult decât suma alocată în 2 ani. Programul „PARE 1+1” a fost susţinut financiar de către Uniunea Europeană în perioada anilor 2011-2012. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din cadrul Ministerului Economiei şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) sunt în proces de negociere pentru identificarea mijloacelor financiare pentru finanţarea acestuia în anii 2014-2015.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.