Vârsta persoanelor eligibile pentru Programul de stat „Prima casă” a crescut până la 50 de ani, față de 45 cum era până acum. De asemenea, a fost micșorată cota participației proprii inițiale în Program, de la 10% la 5% din prețul de procurare a locuinței. Modificările au fost votate de Parlament în două lecturi, transmite IPN.
Devin eligibile să aplice la program și persoanele fizice care dețin în proprietate un imobil, dar al cărui spațiu locuibil nu depășește 9 m2 per persoană. Proiectul de lege prevede includerea în categoriile beneficiarilor de compensații și a persoanelor care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului – martie 2018.
Potrivit ministrului finanțelor, Sergiu Pușcuța, în doi ani de derulare a Programului, de credite ipotecare garantate parțial de stat au beneficiat 4296 de persoane fizice, inclusiv familii tinere. Suma totală a creditelor acordate de către bănci constituie peste 2,1 mlrd lei, iar valoarea garanțiilor active este de 1,1 mlrd lei.
Pentru anul 2020, pentru implementarea Programului de stat „Prima casă” au fost prevăzuți 70 de milioane de lei, inclusiv 50 de milioane de lei pentru eventuala onorare a garanțiilor de stat în cadrul programului, iar 20 milioane de lei sunt pentru acordarea compensațiilor în cadrul programelor de compensare derulate pentru beneficiarii Programului.