Programul naţional de implementare a Planului de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize va fi prezentat astăzi la Bruxelles
Programul naţional de implementare a Planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize, aprobat pe 17 februarie de Guvern, va fi prezentat astăzi la Bruxelles. Delegaţia Republica Moldova este condusă de viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, transmite Info-Prim Neo.
Programul include reformele prioritare, planul calendaristic, autorităţile responsabile şi termenele de realizare. Sunt prevăzute măsuri de ajustare a cadrului legislativ, trecerea la paşapoartele biometrice şi acţiuni de securizare a documentelor, de securizare a frontierelor, măsuri legate de migraţie, combaterea corupţiei şi altele.
Potrivit documentului, ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura, conform competenţelor, respectarea strictă a Programului în termenele fixate. Controlul a fost pus în sarcina Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni a fost transmis Guvernului Republicii Moldova pe 24 ianuarie de către comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, aflată în vizită la Chişinău.
Joi, la 17 februarie, la Bruxelles s-a desfăşurat cea de-a cincea rundă de negocieri a Acordului de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Părţile au constatat că a fost obţinut un progres considerabil după runda a patra, datorită sesiunilor de negociere efectuate prin intermediul conferinţelor între rundele patru şi cinci. La încheierea negocierilor, părţile au convenit că următoarea rundă va avea loc la Chişinău, în a doua jumătate a lunii Aprilie 2011.