Programul Național de Împădurire va fi lansat până la sfârșitul anului curent

Programul Național de Împădurire urmează să fie lansat până la sfârșitul anului curent. De pregătirea acestuia se ocupă un grup special de lucru. „O țară verde ne dorim și noi – pădurea înseamnă aer curat și ape limpezi, sol bogat și mai puține secete, produse calitative și oameni sănătoși. Azi, cu doar 11% de păduri dintr-un necesar de 25-30%, suntem departe de scopul propus. Dar suntem hotărâți să facem din împădurire o prioritate a tuturor”, a declarat șefa statului, Maia Sandu în contextul marcării Zilei Internaționale a Pădurilor, transmite IPN.

Campania națională pentru înverzirea plaiului a mobilizat, în toamnă, mii de oameni de toate vârstele și a îndemnat să fie continuat acest efort. „În fiecare localitate există terenuri degradate, fâșii destinate protecției solurilor sau a apelor, pe care pot fi sădiți arbori și arbuști. Vă chem pe toți să dați o mână de ajutor și să deveniți promotori ai împăduririi. Știu că timpurile nu sunt deloc ușoare. Dar crizele vor trece, iar noi vom putea să le lăsăm generațiilor viitoare o țară verde și curată”, a declarat Maia Sandu.

Ziua Internațională a Pădurilor este marcată pe 21 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.