În plan imediat, Guvernul propus de Igor Grosu va solicita Parlamentului declararea stării de urgență pe o perioadă de cel puțin 30 zile, conform deciziei și recomandării Consiliului Suprem de Securitate din 13 martie 2021. Acest lucru este menționat în Programul de activitate al Guvernului „Moldova Sănătoasă”, propus de candidatul la funcția de premier, transmite IPN.
În program, care cuprinde peste 40 de pagini, se menționează că, în cazul în care va fi votat, Guvernul este hotărât și pregătit să acționeze în beneficiul oamenilor și în interesul țării. În plan imediat, Guvernul se angajează să orienteze mandatul pe gestionarea cât mai responsabilă a crizei economice și pandemice, curățarea instituțiilor statului de oameni corupți și organizarea alegerilor anticipate libere și corecte.
Executivul urmează să suplinească imediat funcțiile de demnitate publică la toate ministerele și alte autorități publice și își va numi reprezentanți noi în teritoriu. Autoritățile urmează să reia urgent dialogul cu cetățenii, partenerii sociali, asociațiile de întreprinderi și producători, organizațiile nonguvernamentale și internaționale pentru a rezolva problemele oamenilor care au nevoie de ajutorul statului pe timp de criză.
Solicitarea către Parlament de a declara stare de urgență va prevedea împuternicirea Comisiei pentru Situații Excepționale cu competențele necesare pentru implementarea unui pachet anticriză pentru gestionarea crizei sanitare, creșterea veniturilor populației și susținerea întreprinderilor, în special în sectoarele afectate. Costul pachetului anticriză este estimat la 11 miliarde de lei sau 5% din Produsul Intern Brut, un nivel similar cu ajutorul de stat oferit de alte țări.
Potrivit programului, acest cost va fi acoperit din optimizarea cheltuielilor autorităților publice, executarea mai bună a proiectelor mari și mobilizarea finanțării ieftine din partea partenerilor externi. Dacă o majoritate de deputați va susține Guvernul și acest program de guvernare, această majoritate se angajează să susțină și competențele adiționale pentru implementarea acestuia și gestionarea eficientă a crizei sanitare, sociale și economice.
Guvernul Grosu propune crearea unui consiliu de experți-medici care să furnizeze CNESP, în comun cu instituțiile specializate ale statului, analize și prognoze ale situației pandemice în Republica Moldova și în lume, astfel ca deciziile CNESP să fie eficiente, rezonabile și echitabile. În același timp, deciziile CNESP se vor baza și pe o analiză amplă a impactului economic și social.
Pentru creșterea veniturilor populației și protecția socială a grupurilor vulnerabile, programul prevede creșterea pensiei minime cu cel puțin 15%. De asemenea, Guvernul Grosu planifică să urgenteze recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, în așa fel încât cei care au muncit între 5 și 7 ani după pensie să beneficieze de acest drept deja în 2021, iar cei de la 3 la 5 ani, începând cu 2022.
În program se menționează că Guvernul își va asuma răspunderea pentru inițiative legislative și va adopta hotărâri pentru a curăța instituțiile statului de influență obscură, pentru a combate schemele de corupție și pentru a pregăti organizarea alegerilor anticipate. Mai exact, va elibera din funcție persoane din conducerea ministerelor, altor autorități administrative centrale, Cancelariei de Stat etc. care s-au manifestat prin ineficiență în activitate, au comis sau admis ilegalități și promovat grupuri de interese sau au fost implicați, contrar legii, în acțiuni de favorizare a partidelor politice sau a concurenților electorali. În locul acestora, urmează să fie numite persoane profesioniste și integre.
Pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate libere și corecte, Guvernul propus promite să asigure deschiderea unui număr suficient de secții de votare în străinătate, astfel încât fiecare cetățean moldovean de peste hotare să-și poată exercita dreptul de vot. De asemenea, ar urma ca în legislație să fie prevăzută posibilitatea cetățenilor moldoveni din diasporă de a vota pe parcursul a două zile.
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitatea a Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului urmează să fie examinată în ședința plenară a Parlamentului din 25 martie.