Programul gestionării dosarelor în instanţe va fi reconfigurat

Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD, versiunea 4.1) va fi reconfigurat pentru a fi aplicat în procesul de implementare a noii hărţi judecătoreşti, de la 1 ianuarie 2017. Despre aceasta a discutat ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, cu mai mulţi colegi din domeniu, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, noua versiune va facilita obţinerea unui rezultat maxim cu impact minim asupra activităţii instanţelor judecătoreşti. Opţiunea definitivă urmează să fie expertizată printr-o analiză amplă, oferind posibilitatea stabilirii unei proceduri clare de realizare a activităţilor necesare.
PIGD-ul a devenit funcţional în instanţele de judecată începând cu anul 2009. Mai multe versiuni au fost dezvoltate până în februarie 2016 cu suportul Programului de consolidare a instituţiilor statului de drept al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID ROLISP). Versiunea actuală a fost pusă în aplicare din octombrie 2015.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.