Programul de repartizare aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată va fi modificat

Programul informaţional privind repartizarea aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată urmează a fi modificat. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime”, transmite IPN.

Potrivit lui Micu, modificările presupun sofisticarea acestui program, pentru a nu permite spargerea şi o pentru o evidenţă mai riguroasă a dosarelor aflate pe rol în instanţa de judecată. Această modificare a devenit necesară după ce săptămâna trecută la Judecătoria sectorului Râşcani din municipiul Chişinău a fost deconspirată o schemă frauduloasă cu implicarea unui magistrat şi a câţiva grefieri, care au reuşit să treacă peste programul computerizat de repartizare a dosarelor, astfel ca anumite dosare să poată ajunge la un anumit magistrat. Micu a mai comunicat că iniţial noul sistem de repartizare a dosarelor urmează a fi implementat la Curtea de Apel Chişinău şi la o judecătorie de sector din capitală.

Bogdan Zumbreanu, şeful departamentului anchetă penală al CNA, a precizat în cadrul aceleaşi emisiuni că ancheta presupune că în schema de la Judecătoria Râşcani ar fi fost implicată o persoană din afara sistemului judecătoresc, posibil specialist în tehnologii informaţionale, care urmează a fi identificată. Zumbreanu nu a oferit nume, însă a spus că magistratul suspectat demisionase cu puţin timp în urmă. Procuratura urmează să decidă asupra urmăririi penale a acestuia. Actualmente, doi dintre suspecţi sunt în arest, iar alţii doi, în arest la domiciliu.

Zumbreanu s-a arătat optimist că CNA va avea succese în lupta cu corupţia, după ce au fost operate unele modificări la legislaţie. „Aproape doi ani noi am fost cu mâinile legate, după ce am fost lipsiţi de dreptul de interceptare a convorbirilor telefonice şi a filmărilor operative fără a-i aduce acest lucru la cunoştinţă celui bănuit. Altfel probele erau declarate ilegale”, a declarat Zumbreanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.