Programul de mobilitate universitară cu România ar putea fi lansat din semestrul II

Programul de mobilitate universitară între Moldova şi România ar putea fi lansat din semestrul II al anului academic 2013-2014. Ministerele de pe ambele maluri ale Prutului vor încheia un acord. Până atunci, ministerele duc tratative cu universităţile care trebuie să-şi de-a acordul pentru implementarea programului, transmite IPN.

De curând Maia Sandu a avut o vizită la Bucureşti în cadru căreia a discutat perspectiva programului cu omologul său român, Remus Pricopie. „Detaliile urmează să le clarificăm în timpul apropiat. Programul trezeşte interes atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru România. Acum trebuie să vedem care este interesul universităţilor din Republica Moldova şi interesul universităţilor din România, pentru că acest program se bazează pe reciprocitate”, a spus Maia Sandu, la o conferinţă de presă.

Programul a fost propus de prim-ministrul Iurie Leancă într-o vizită a oficialului la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu omologul său român, Victor Ponta. Prim-ministrul României a susţinut ideea oficialului moldovean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.