Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice continuă
Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice continuă. Doritorii trebuie să prezinte proiecte ce conţin planuri de implementare precise şi bine elaborate şi explicaţii clare privind modul în care vor fi atinse scopurile proiectului. Proiectele pot fi prezentate până la 31martie. Programul este implementat de Ambasada Statelor Unite ale Americii, transmite Info-Prim Neo.
Programul finanţează proiecte care au drept scop instituţionalizarea unor procese deschise, pluraliste şi democratice la nivel local, stimularea participării publicului la luarea deciziilor şi promovarea mass-mediei independente, accesul liber la informaţie, transparenţa în conducere, se spune într-un comunicat al misiunii diplomatice, difuzat la 18 februarie.
Proiectele trebuie să vizează educaţia civică, promovarea societăţii civile şi a instituţiilor democratice, campanii de luptă contra corupţiei, rezolvarea conflictelor şi dezvoltarea economiei de piaţă, promovarea reformelor economice.
Conform aceleiaşi surse, programul nu va finanţa ajutor umanitar sau activităţi de caritate, activităţi politice şi de partid, cercetări ştiinţifice, conferinţe şi/sau călătorii individuale în străinătate, activităţi comerciale, proiecte ce presupun dezvoltarea instituţională primară a organizaţiilor.
Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice a fost iniţiat în anul 1994 ca un mecanism flexibil care ar permite ambasadelor americane să susţină dezvoltarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est, Eurasia şi CSI. În Moldova, programul şi-a început activitatea în 1996.