Programul Compact a facilitat accesul la credite

Programul Compact, administrat de către Fondul Provocările Mileniului Moldova, a facilitat accesul la credite. Antreprenorii din sectorul agricol vor putea solicita de acum încolo şi credite pentru construcţia sau procurarea serelor pentru legume, a echipamentului şi a terenului aferent acestor sere, pentru procurarea echipamentului nou de irigare şi a staţiilor meteo necesare gospodăriilor agricole, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al programului, credite că vor mai fi acordate şi pentru înfiinţarea plantaţiilor de fructe, pomuşoare, struguri sau a pepinierelor de copaci fructiferi, struguri de masa şi pomuşoare. Modificările operate mai stabilesc reducerea sumei minime a creditului, de la 20 de mii de dolari până la 5 mii. Suma maximă a împrumuturilor Compact rămâne neschimbată – 600 de mii de dolari, iar termenul pentru care se oferă creditele este de 3-7 ani.

Creditele sunt destinate gospodăriilor ţărăneşti, antreprenorilor agricoli individuali, întreprinderilor micro, mici şi medii de producere, procesare, comercializare a produselor agricole, asociaţiilor de fermieri, cooperativelor de afaceri, parteneriate etc.

Programul de credite Compact are o valoare de 12 milioane de dolari şi a fost lansat în toamna anului 2011. Până în prezent au fost debursate 26 de credite în sumă totală de peste 4,7 milioane de dolari. 77,6% din credite au fost acordate pentru construcţia şi reutilarea depozitelor frigorifice pentru fructe şi legume, cu capacitate totală de circa 18,7 mii de tone. Creditele Compact mai sunt oferite pentru procurarea sau construcţia depozitelor frigorifice, a echipamentului şi a terenului, procurarea echipamentului de laborator pentru controlul calităţii, achiziţionarea camioanelor şi a  refrigeratoarelor etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.