Guvernul a aprobat, joi, Programul naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2017-2022 şi Planul de acţiuni privind implementarea acestuia, transmite IPN.
Prin aceste documente autorităţile îşi propun îmbunătățirea accesului la măsurile de protecţie socială a persoanelor cu cerințe speciale, facilitarea accesului la infrastructură, comunicaţii. Se prevede îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate, promovarea educației incluzive a copiilor, precum și creșterea ratei de încadrare în câmpul muncii a persoanelor cu cerințe speciale.
Costul estimativ al Programului pentru toată perioada de implementare este de nouă milioane de lei.
În Republica Moldova sunt înregistrate 181 de mii de persoane cu dizabilități, inclusiv 12 mii de copii.