Program de Hramul orașului Chișinău

De Hramul orașului Chișinău, duminică, 14 octombrie, în scena din Piața Marii Adunări Naționale vor evolua artiști consacrați, orchestre simfonice și de muzică populară. De asemenea, în scenă vor urca formația „Zdob și Zdub”, dar și interpretul de peste Prut Connect-R, care va cânta alături de Adrian Ursu, transmite IPN.

Ziua va începe cu tradiționalele depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și cu sfânta liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”.

Inaugurarea oficială a sărbătorii va avea loc în Scuarul Catedralei, la ora 11.00. În preajmă, pe Aleea Scuarului Catedralei, vor fi amenajate expoziții de artizanat, floristică, carte, pictură, grafică. De-a lungul bulevardului Ștefan ce Mare, între străzile Ismail și Mihai Viteazul, preturile de sector vor amenaja platouri, în cadrul cărora vor prezenta programe muzical-coregrafice, distractive, expoziții etc.

În scena din PMAN, de dimineață, va fi prezentat un tablou folcloric „Laudă Ție – străbun Chișinău”, dar și spectacolul muzical „Cântă și dansează pentru Chișinău Centrul Republican pentru Copii și Tineret„ARTICO”. Apoi, va putea fi urmărit spectacol muzical-coregrafic prezentat de formațiile artistice ale instituțiilor de învățământ preuniversitar din municipiul Chișinău, cu genericul „Chișinău – leagănul speranțelor frumoase”, precum și spectacolul coregrafic realizat de Asociația Dansului Modern „În ritmul dansului modern”.

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” vor fi organizate valsuri și tangouri celebre cu fanfara Direcției parcurilor de cultură și odihnă a municipiului Chișinău – două ore de divertisment pentru persoanele de vârsta a III-a.

Seara în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un spectacol cu participarea artiștilor și a colectivelor muzicale. Anul acesta focuri de artificii nu vor fi lansate. 

În legătură cu evenimentele desfășurate, îcepând cu ziua de sâmbătă 13 octombrie, ora 22.00, și până pe 15 octombrie, ora 06.00, va fi sistată circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Ismail și Mihai Viteazul. Circulația transportului public va fi redirecționată pe străzile adiacente.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.