Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Alexandr Nesterovschi

Articolul face parte din ciclul IPN de prezentare a candidaților la funcția de primar al municipiului Bălți în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Partidul „Renaștere” l-a desemnat pe deputatul Alexandr Nesterovschi în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 5 noiembrie.

Alexandr Nesterovschi s-a născut pe 11 ianuarie 1981 în satul Răuțel din raionul Fălești. În 2003 a absolvit fostul Institut Nistrean de Economie și Drept din Bălți, Facultatea de Drept. În 2008 a făcut studii în Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova. Candidatul a activat timp de un an în calitate de specialist la Centrul de cultură și tineret din municipiul Bălți. În perioada 2006 – 2009 a ocupat funcție de prim-secretar al organizației comsomoliste din Bălţi. A avut două mandate de consilier municipal în Consiliul municipal Bălți, în anii 2007-2011 și 2013-2014. A exercitat funcția de director al filialei din Bălți a fondului de caritate „Soluția” din 2012 până în 2014.

Alexandr Nesterovschi a avut trei mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Ultimul îl deține din 2021 și l-a obținut pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. În luna martie 2023, Alexandr Nesterovschi a decis să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să iasă din rândurile PSRM. Începând cu iunie face parte din comitetul executiv al partidului „Renaștere”.

Pe 21 septembrie, Alexandr Nesterovschi a rămas fără imunitate parlamentară. În aceeași zi el a fost reținut, fiind învinuit de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Actualmente se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.

Pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, candidatul declară venituri de 197 634 de lei, sursa  fiind salariul de la Partidul Socialiștilor și Parlamentul Republicii Moldova. Candidatul a mai indicat ca sursă de venit compensație/indemnizație de la Parlament în valoare de 199 de mii de lei. Alexandr Nesterovschi deține un apartament în valoare de 400 de mii de lei, dobândit în 2022, cu o suprafață de 44,40 metri pătrați. Deputatul mai are un autoturism în valoare de 150 de mii de lei, dobândit în 2018. Deține o cotă parte de 1/2 în S.R.L. „Fama Glamosa” cu sediul juridic în satul de baștină al candidatului.

Promisiunile electorale ale lui Alexandr Nesterovschi vizează transformarea curților în spații confortabile, construirea celui mai mare și modern parc de distracții din nordul Moldovei, repararea tuturor școlilor și grădinițelor, amenajarea unui parc de recreere în fiecare microraion. Restructurarea fondului locativ-comunal la fel este o altă sarcină trasată de Alexandr Nesterovschi. Candidatul își mai propune să mărească bugetul municipal cu 30% cu ajutorul atragerii investițiilor, să ofere compensații demne din buget pentru categoriile social-vulnerabile de populație, să restabilească potențialul industrial al Bălțiului și să creeze locuri de muncă.

Nesterovschi a mai încercat să obțină mandatul de primar de Bălți în anul 2019, având susținerea PSRM. Atunci a obținut 16,04% voturi.

Conform tragerii la sorți, pentru alegerile din 5 noiembrie anul curent Alexandr Nesterovschi a fost înscris preliminar cu numărul 8 în buletinul de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.