Profesorului Randy Schekman i-a fost acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa al USMF

Profesorului Randy Schekman, laureat al Premiului Nobel în Medicină, i-a fost acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa de către senatul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Titlul onorific i-a fost conferit pentru ajutorul acordat sistemului de sănătate mondial și descoperirile fundamentale în domeniul biologiei moleculare, ce constituie temelia tuturor proceselor biologice normale și patologice ale organismelor vii, inclusiv ale oamenilor, a menționat Emil Ceban, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, la ceremoniA de decernare a titlului, transmite IPN.

Republica Moldova este țara de baștină a străbunicilor savantului american, care au locuit la Lipcani, raionul Briceni. Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a subliniat că vizita profesorului Randy Schekman reprezintă o nouă revenire în Republica Moldova a unui membru al familiei sale în ultimii aproape o sută de ani.

Savantul Randy Schekman este bine cunoscut pe arena științifică mondială pentru rezultate meritorii în promovarea ştiinţei și contribuții substanțiale în domeniul cercetării fundamentale în citologie. Emil Ceban a spus că, în 2013, profesorul Randy Schekman, împreună cu profesorii Thomas Südhof și James Rothman, a devenit laureat al Premiului Nobel în Medicină pentru descoperirea mecanismului ce reglează traficul vezicular în celule, un sistem important de transportare în celule grație căruia moleculele sunt transportate în celulă în locul potrivit la momentul potrivit. Actualmente, profesorul este preocupat de aplicarea cercetărilor sale în studiile privind bolile genetice ale transportului de proteine.

„De bună seamă susțin și am votat această decizie importantă a senatului și de bună seamă este o bogăție pentru universitatea noastră de a avea în rândurile noastre acest eminent savant cu renume mondial”, a menționat Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare la USMF „Nicolae Testemițanu”.

Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a spus că profesorul Randy Schekman, începând cu anul 2019, a stabilit relații de colaborare cu cercetătorii Republicii Moldova, deschizând la 28 aprilie 2020 simpozionul științific „Pandemia COVID-19: Suport științific medical sau ce trebuie să cunoaștem despre coronavirusul SARS-CoV-2 și pandemie”, convocat de Academia de Științe a Moldovei în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Profesorul Randy Schekman a menționat că este onorat că i se conferă asemenea titlu. Savantul a precizat că vizita în Republica Moldova este o călătorie pa care a anticipat-o de câțiva ani. De asemenea, comunitatea academică din Moldova a insistat ca savantul să vină în țară.

Agenda vizitei profesorului Randy Schekman include prezentarea raportului științific plenar „Gene, celule și descoperiri în știința fundamentală și boli” în cadrul conferinței științifice internaționale în domeniul nanotehnologiilor și ingineriei biomedicale, ce se va desfășura la Chișinău în perioada 20-23 septembrie 2023.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.