Profesorii au așteptări zădarnice de creșteri salariale în viitorul apropiat

Salariile profesorilor nu vor fi majorate mai devreme de 1 ianuarie 2025, contrar așteptărilor sindicatelor din educație ca acest lucru să se întâmple până la Ziua lucrătorului din învățământ, care este marcată pe 5 octombrie. Ministrul educației, Dan Perciun, a comentat revendicările sindicaliștilor, spunând că o majorare a lefurilor va fi posibilă odată cu aprobarea noului buget, transmite IPN.

„Este o revendicare foarte corectă a sindicatelor, pe care am discutat-o împreună cu ei la întâlnirea pe care am avut-o două săptămâni în urmă. Ne vom strădui în continuare să asigurăm majorarea salariilor cadrelor didactice . Anul trecut am avut o majorare de 15% a valorii de referinţă. Urmează alte majorări începând cu 1 ianuarie 2025, în mod tradițional odată cu aprobarea noului buget”, a precizat Dan Perciun la o conferință de presă.

Potrivit declaraţiei sindicaliștilor, în pofida creșterilor salariale de la începutul acestui an, salariul mediu în educație este cu peste 3 mii de lei mai mic decât salariul mediu pe economie. Pentru a le echivala, ar fi nevoie de alocări suplimentare de 3 miliarde de lei. Salariul mediu pe economie prognozat pentru acest an este de 13 700 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.