Profesori de la un liceu din Chişinău anunţă că vor intra în grevă
Profesori de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din Chişinău intenţionează să intre în grevă de la 10 noiembrie, după vacanţa de toamnă a elevilor. Directorul-adjunct pentru educaţie al instituţiei, Nina Horjan, a declarat pentru Info-Prim Neo că „nu se mai poate tolera situaţia în care salariul este pur şi simplu sub nivelul sărăciei”.
Nina Horjan, care este şi profesoară de limba română, a precizat că vorbeşte în calitate de membru al colectivului profesoral, şi nu al direcţiei liceului. „Ne vom prezenta la serviciu, însă copiii nu vor veni la ore”, a menţionat Horjan, adăugând că părinţii elevilor sunt anunţaţi din timp despre acest lucru.
Întrebată dacă acţiunea a fost coordonată cu sindicatele din învăţământ, sursa citată a declarat că preşedinta comitetului sindical al liceului „a prezentat sindicatelor semnăturile profesorilor şi o listă cu revendicările acestora”.
Profesorii cer majorări de salariu, salariul minim în învăţământ să fie 1400 lei, iar tinerilor specialişti să li se ofere facilităţi în ceea ce priveşte obţinerea spaţiului locativ.
„Profesorii au fost prea toleranţi până acum. E de râsul lumii majorarea de salariu cu 17% pe care a promis-o Guvernul, care nu înseamnă decât 30-40 de lei. În instituţia noastră sunt trei sau patru persoane care nimeresc în categoria care va beneficia de majorări”, a mai spus Horjan.
În liceul „Ştefan cel Mare” din capitală activează 65 de profesori.
Mai mulţi directori adjuncţi pentru educaţie au declarat la 22 octombrie în cadrul unui seminar că şi în instituţiile pe care le reprezintă se poartă discuţii pentru a intra în grevă.
La începutul lunii septembrie, circa 300 de membri ai Sindicatului Educaţie şi Ştiinţei din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova au pichetat sediul Guvernului pe parcursul a mai multor zile, cerând ca salariile tuturor profesorilor să fie majorate de la 1 septembrie cu 600 lei, iar din ianuarie 2009 cu alte 900 lei. Către iulie 2009 acesta trebuia să fie egal cu valoarea minimului de existenţă.
Aceştia ameninţau cu proteste de amploare, la care au renunţat însă după ce la 24 septembrie Guvernul a aprobat majorarea cu 17% a salariilor angajaţilor bugetari, care au în prezent cea mai mică retribuţie, în limita categoriilor 1-15 a reţelei tarifare unice. Atunci s-a convenit ca sporul la salariu să fie operat din 1 octombrie, pentru 118 mii de angajaţi.