Produse lactate autohtone pentru circa 10 mii de copii din Criuleni, Strășeni și Dubăsari

Peste 10 mii de copii din grădinițele și centrele de plasament din raioanele Criuleni, Strășeni și Dubăsari au beneficiat de o donație de produse lactate autohtone. Donația face parte din cadrul campaniei sociale „Produse autohtone pentru copiii Moldovei”, care este desfășurată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu partenerii săi. Marți, 14 martie, la grădinița „Spicușor” din Criuleni a avut loc transmiterea primei donații din acest an, transmite IPN.

În cadrul evenimentului ministrul agriculturii, Eduard Grama, a declarat că este cea de-a patra ediție a campaniei, iar produsele sunt pentru 10 300 de copii din 88 de grădinițe și 19 centre de plasament din cele trei raioane. Produsele sunt oferite de către parteneri ai ministerului și membri ai Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „Lapte”. Următoarea ediție a campaniei va fi cu produse conservate și sucuri. „Scopul campaniei este promovarea produselor autohtone, de la copii spre maturi. Deja de aproape un an am început să promovăm intens producătorul autohton și acesta este un început al unei campanii ample de promovare a consumului de produse autohtone”, a notat ministrul.

Președinta Asociației „Lapte”, Carolina Linte, a declarat că membrii asociației susțin și încurajează asemenea evenimente. În această ediție a campaniei, au fost donate lapte, unt, iaurt și brânză în valoare totală de 50 de mii de lei. Proviziile sunt pentru cel puțin trei zile, ținând cont de termenul de valabilitatea al produselor, care sunt ușor perisabile. Carolina Linte a mai spus că aceste evenimente vin să atragă atenția inclusiv asupra problemelor care există în asigurarea procesului de alimentare a copiilor. În opinia sa, instituțiile respective trebuie să fie aprovizionate cu astfel de produse anume de producătorii autohtoni, care niciodată nu vor risca să ofere produse necalitative.

Directoarea Grădiniței „Spicușor”, Ludmila Batrâncea, a declarat că lactatele reprezintă un produs esențial în alimentația copiilor. Aceste produse sunt utilizate la prepararea terciurilor, a plăcintelor, dar și a altor bucate. În total instituția preșcolară este frecventată de 257 de copii.

Campania Socială „Produse autohtone pentru copiii Moldovei” a fost lansată în vara anului trecut și are un program de doi ani. Anterior în cadrul campaniei, copiilor din municipiul Chișinău și din raioanele de nord le-au fost livrate fructe și legume. De asemenea, copiilor din grădinițele și din centrele de plasament din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia și Basarabeasca le-au fost oferite produse de panificație.

  • eduard grama despre donatie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.