Producătorii de cartofi pot aplica la măsuri de subvenționare, ministru

Prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii, producătorii de cartofi pot aplica la măsuri de subvenționare. Sugestia le-a fost făcută de ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Georgeta Mincu, la ședința privind situația în domeniul producerii și comercializării cartofului alimentar, transmite IPN.

„Agricultorii pot aplica pentru producerea cartofului în teren protejat, pentru sisteme și echipamente de irigare, pentru compensarea cheltuielilor de pompare a apei, inclusiv pentru compensarea parțială a cheltuielilor pentru asigurarea riscurilor în agricultură”, a precizat Georgeta Mincu.

Potrivit ministrei, este important ca producătorii de cartofi să se asocieze. „Acest fond promovează asocierea producătorilor. Este necesară consolidarea terenurilor, crearea infrastructurii post-recoltare și este necesară accesarea serviciilor de consultanță și formare și dezvoltarea infrastructurii rurale”, a declarat Georgeta Mincu.

Vasile Șarban, șef de direcție din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a spus că Republica Moldova are capacitatea de a produce 200 de mii de tone de cartofi anual. „Consumul intern ar fi de peste 300 de mii de tone”, a spus oficialul de la minister. Vasile Șarban a declarat că, în ultimii 10 ani, producătorii autohtoni au avut de suferit din cauza producției din import. „În unele momente, în special primăvara, atunci când este deficit de cartofi, există un decalaj foarte mari între prețuri, din cauză că producătorul este descurajat de importurile care vin pentru consumul populației”, a menționat Vasile Șarban.

Ion Armanu, producător de cartofi, a spus că problemele au apărut din anul 2012, atunci când nu a mai fost posibilă irigarea. Producătorul a menționat că iazurile din care erau irigate culturile de cartofi au fost date în arendă la piscicultori. „Sunt țări ca Belarus, unde plouă foarte mult și prețul de acolo e foarte scăzut. Noi am omorât industria producției de cartofi”, a spus Ion Armanu.

Alexandru Dubalari, consilier al ministrului agriculturii, a declarat că există legi care reglementează producția de cartofi, dar acestea nu sunt respectate. „Nu trebuie să dăm voie la speculații. Trebuie să ne așezăm și să vedem actele legislative și să vedem care sunt cauzele pentru care nu pot fi aplicate în cultivarea cartofului”, a spus Alexandru Dubalari.

Ședința a fost organizată pentru a identifica soluțiile pentru evitarea unei ridicări a prețurilor la cartofi similară cu cea din 2018 și pentru a se găsi cauzele pentru care producătorii autohtoni nu reușesc să acopere consumul intern.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.