Producătorii agricoli pot depune de astăzi cereri de subvenționare

Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură începe recepționarea cererilor pentru eliberarea subvențiilor pentru anul 2019 din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. De astăzi, 4 februarie, pot fi depuse și cereri pentru subvențiile în avans, de care pot beneficia întreprinderile începătoare, transmite IPN.

Iurie Ușurelu, secretar general de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a anunțat într-o conferință de presă că pentru 2019 în Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturi și Mediului Rural este prevăzută suma de 900 mln lei. 390 mln lei vor fi direcționați pentru subvenții producătorilor ale căror cereri de subvenționare nu au fost acoperite în 2018.

Iurie Ușurelu a menționat posibilitatea de înregistrare a dosarelor de subvenționare online. Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură are sarcina să dezvolte sistemul informațional „Registrul fermierilor” și registrul de evidență a cotelor deținute de fermieri, ceea ce va permite în viitorul apropiat trecerea la subvenționarea pentru fiecare hectar de teren agricol.

Vadim Curmei, director adjunct AIPA, s-a referit la rezultate subvenționării producătorilor agricoli în 2018. Anul trecut au fost recepționate peste șapte mii de cereri, cu 27% mai multe decât în 2017. Iar suma solicitată a depășit un miliard de lei. Cei mai mulți solicitanți de subvenții au fost producători mici, 65%. „Faptul că avem o cifră atât de mare de producători mici, beneficiari de subvenții, face dovada că ei se dezvoltă, că vor să crească” , a subliniat vicedirectorul AIPA.

„Important de menționat este faptul că gospodăriile și întreprinderile subvenționate au atras în producție investiții de peste 6 mlrd lei. Au fost procurate unități de tehnică agricolă performată, frigidere și alte bunuri. Totodată, au creat 4635 de locuri de muncă”, a adăugat la acest subiect Iurie Ușurelu, secretarul general de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Campania de depunere a cererilor pentru subvenționare pe anul 2019 se va încheia la finele luni octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.