Procurorul raionului Taraclia va fi deferit justiţiei

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a procurorului raionului Taraclia de comiterea abuzului de serviciu. Cauza penală a fost pornită de procurorul general interimar, Eduard Harunjen, în baza plângerii depuse de directorul unei întreprinderi care a reclamat acţiunile abuzive ale procurorului raional în vederea obţinerii foloaselor şi bunurilor ce nu i se cuvin, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, conform actului de sesizare şi materialelor acumulate s-a stabilit că, făcând abuz de funcţia deţinută, procurorul raionului Taraclia l-a obligat pe directorul unei întreprinderi de stat să construiască, din contul întreprinderii, o porţiune de aproximativ 400 de metri de drum în satul Cazaclia, pentru a-i asigura uneia dintre rudele sale accesul la traseul central din localitate. Tot la solicitarea procurorului raional, şeful întreprinderii a fost obligat să-i furnizeze 10 tone de pietriş de granit, materiale de construcţie, precum şi alte bunuri, pentru a fi folosite în scopuri personale.

În total, potrivit estimărilor, procurorul raionului Taraclia ar fi prejudiciat respectivul agent economic cu aproximativ 75 de mii lei. Ulterior, la solicitarea şefului întreprinderii de a achita valoarea lucrărilor efectuate şi a materialelor utilizate, procuratura raională a iniţiat în privinţa ultimului mai multe investigaţii, inclusiv a fost pornită o cauză penală.

Pe 1 august curent, la solicitarea procurorului general interimar, Consiliul Superior al Procurorilor a decis suspendarea provizorie din funcţie a procurorul raionului Taraclia, în prezent, acesta fiind cercetat în stare de libertate.

Cauza penală în privinţa procurorului a fost trimisă pentru examinare în Judecătoria Taraclia, iar pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul soluţionării respectivei cauze penale, procurorul general interimar a înaintat Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea dosarului către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.

Pentru această infracţiune norma penală prevede amendă în mărime de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau închisoare până 6 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.