Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, spune că a devenit „prima și principala țintă” în războiul anunțat de guvernarea PAS corupției. Potrivit procurorului, „într-un timp record și cu încălcarea flagrantă a procedurilor și regulilor, a fost elaborată și aprobată o lege care prevede toate instrumentele de înlăturare, suspendare, demitere a procurorului general”. În opinia sa, acestea sunt mecanisme inițiate și controlate politic. Șeful Procuraturii afirmă că este vorba și despre o campanie de discreditare, „pusă la cale cu implicarea directă a unor grupări criminale”, politicieni, printr-o rețea de ONG-uri și așa-ziși experți independenți, transmite IPN.
„Zilnic, în dezbateri televizate sau postările lor online se arunca cu noroi, se manipula la greu, se opera intenționat cu jumătăți de adevăr și se modela realitatea așa cum cerea pupitrul de comandă. Procurorul general era învinuit de legături cu lumea criminală, interese obscure și incompetență. Orice decizie sau acțiune a procurorului general era blamată și criticată”, a declarat Alexandr Stoianoglo într-un briefing de presă.
Alexandr Stoianoglo spune că au fost inițiate câteva procese judiciare, autorii cărora au pus la îndoială legalitatea numirii sale în funcție. „E cunoscut faptul că pentru anularea rezultatelor concursului pentru selectarea procurorului general erau puse în joc sume exorbitante, iar acest lucru îl știu nu doar eu. Litigiile pe aceste spețe s-au încheiat abia acum, recent. Mai mult, numai în ultimele trei luni, unii politicieni, foști procurori, avocați, de cinci ori s-au adresat Consiliului Superior al Procurorilor cu solicitări neîntemeiate de a porni împotriva mea anchete penale. Iar pe parcursul lunii septembrie curent, societății i-au fost prezentate studii dedicate activității Procuraturii Generale și șefului acesteia. Toate concluziile autorilor critică activitatea Procuraturii și activitatea sa, chiar dacă nimeni din ei nu a solicitat vreo informație oficială pentru fundamentarea constatărilor, notează Alexandr Stoianoglo
„Investigând dosarul împotriva principalului mafiot din istoria Procuraturii Republicii Moldova – fostul șef al Procuraturii Anticorupție, am reușit, în condiții legale și cu suportul experților EUROPOL, să decodăm și să descifrăm corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către Viorel Morari. Datele pe care am reușit să le analizăm demonstrează clar cum și cu ajutorul cui fostul șef al Procuraturii Anticorupție a manipulat opinia publică și mai continuă să o facă pentru a discredita activitatea Procuraturii și a procurorului general”, afirmă Alexandr Stoianoglo.
Potrivit lui, în septembrie 2019, „fiind restabilit în mod ilegal în funcția de procuror anticorupție, Viorel Morari s-a aflat într-o comunicare strânsă cu reprezentanții puterii de atunci, consultându-i și oferindu-le serviciile sale, lucruri incompatibile cu statutul de procuror”. Stoianoglo a citat pretinse convorbiri ale lui Viorel Morari cu reprezentanții societății civile, dar și cu fostul ambasador al Uniunii Europene la Chișinău.
„Corespondența telefonică a lui Viorel Morari cu reprezentanții puterii, ONG-urile și corpul diplomatic pe care v-am prezentat-o a avut loc în intervalul noiembrie -decembrie 2019 – perioadă în care era în toi concursul pentru selectarea candidaților la șefia Procuraturii Generale, precum și prima jumătate a lunii ianuarie 2020 – adică, în plin proces de desfășurare a controalelor la procuraturile specializate. Vă asigur că schema prin care această rețea își îndeplinește misiunea funcționează până în prezent. Ce s-a schimbat este intensitatea acestor atacuri și modul injust. Pentru că sunt implicate instituții de presă, iar noi nu le putem răspunde tot timpul”, afirmă Stoianoglo.
Viorel Morari nu a comentat deocamdată declarațiile procurorului general.