Procurorul general despre mita electorală: Necunoașterea legii nu te scapă de răspundere

Majoritatea celor cercetați pentru mită electorală de parcă nu au știut despre sancțiunea contravențională. Acceptarea banilor pentru a vota conform unei indicații sau pentru a nu vota atrage consecințe legale. Necunoașterea legii nu înlătură responsabilitatea pentru faptele comise, a declarat procurorul general, Ion Munteanu, într-o conferință de presă. El a subliniat că autoritățile cunosc identitatea alegătorilor care au acceptat mită electorală, transmite IPN.

„Aceste persoane nu-și pot ascunde identitatea în spatele numerelor de telefon și al conturilor deschise în bănci comerciale rusești. Identitatea lor este cunoscută și declar, cu toată responsabilitatea, că toți cei care au beneficiat de bani prin intermediul băncilor rusești sau au acceptat bani în numerar de la grupul criminal Șor pentru a vota într-un anumit fel, cu probabilitate maximă, vor fi somați de organele de drept. Legea contravențională și penală va fi aplicată în mod egal și proporțional faptelor stabilite”, a declarat procurorul general.

Potrivit lui Ion Munteanu, schema prin care banii au ajuns în Moldova prin aplicația mobilă PSB a băncii comerciale Promsvyazbank a fost elaborată de serviciile speciale rusești. „În cadrul acțiunilor de investigație, s-a stabilit că destinatarii banilor sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară. Aceștia sunt remunerați pentru a plăti alegătorii să voteze pentru un anumit candidat, care a fost anunțat cu o zi înainte de alegerile din 20 octombrie de către membrii Partidului politic „Șansă” sau ai blocului „Victorie”. Plățile erau destinate inclusiv pentru organizarea și participarea la mitinguri, flash-moburi și proteste”, a menționat Ion Munteanu.

Oamenii legii au efectuat mai bine de 800 de percheziții, au sechestrat peste 50 de milioane de lei, 35 de persoane au statut de învinuit, 28 fiind reținute.  „Vreau să avertizez cetățenii că pedepsele pentru coruperea alegătorilor, adică pentru cei care oferă mită electorală, prevăd până la 5 ani de închisoare. Sumele de bani utilizate la săvârșirea infracțiunii sau contravaloarea acestora va fi confiscată. În acest sens, se aplică sechestre pe proprietățile făptuitorilor. Pentru coruperea pasivă electorală, adică pentru cei care pretind, acceptă sau primesc servicii, privilegii sub orice formă, pentru a vota la alegeri, este prevăzută pedeapsa sub formă de amendă de peste 35 de mii de lei”, a precizat procurorul general.

El mai spune că persoana care a luat mită electorală este scutită de răspundere contravențională dacă se autodenunță sau dacă contribuie activ la descoperirea sau contracararea săvârșirii faptei de corupție electorală.

Inspectoratul General al Poliției a informat că, în week-end, a înregistrat 200 de informații, fiind întocmite 224 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova – coruperea electorală pasivă. 143 de procese-verbale au fost transmise, după competență, Centrului Național Anticorupție.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.