Procurorul general, despre dosarele lui Platon și Cavcaliuc

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, spune că nu știe unde se află Veaceslav Platon. Într-o conferință de presă, șeful Procuraturii a precizat că Platon este dat în căutare în dosarul care se află pe rol în instanța de judecată, dar ar fi cazul să fie dat în căutare internațională de către instanța de judecată prin intermediul Ministerului Justiției, transmite IPN.

Cât despre dosarul pentru huliganism, intentat în privința liderului Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, Alexandr Stoianoglo a spus că acesta este finalizat. Mai rămân niște proceduri formale, după care va fi expediat în judecată. Și despre Cavcaliuc, Alexandr Stoianoglo spune că nu cunoaște unde se află. De pe rețelele de socializare, cunoaște că acesta și-a deschis o companie.

Biroul național Interpol a transmis secretariatului general al Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol din Lyon, Franța, o solicitare de dare în urmărire internațională a omului de afaceri Veaceslav Platon și a președintelui Partidului Acasă Construim  Europa, Gheorghe Cavcaliuc, ex-șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. Deocamdată Biroul nu are un răspuns din Lyon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.