Procurorul general ar putea fi numit prin decret prezidenţial

Procurorul general al Republicii Moldova va fi propus de Camera Procurorilor, creată pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), şi numit prin decret prezidenţial. Această prevedere se conţine în proiectul noii Constituţii a Republicii Moldova. Capitolul procuraturii şi instanţelor judecătoreşti din noua Constituţie au fost discutate la şedinţa de miercuri, 24 martie, a Comisiei pentru reforma constituţională transmite Info-Prim Neo. Iniţial membrii comisiei au menţionat că procurorul general va fi propus de Camera Procurorilor de pe lângă CSM, dar votat de parlament. Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, nu a fost de acord cu această prevedere. „Nu poate fi obligat un ales să voteze într-un fel sau altul, au fost precedente când CSM delega o persoană şi deputatul nu vota, pentru că nu poate fi impus, are dreptul să refuze”, a spus Tănase şi a propus ca numirea procurorului să fie o competenţă a preşedinţiei. Propunerea lui Tănase a fost susţinută prin vot. Proiectul noii Constituţiei mai prevede că procurorul general şi ceilalţi procurori vor avea un mandat de 5 ani. Justiţia se va înfăptui prin Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Casaţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii, mai prevede proiectul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE