Procurorul general ar putea fi eliberat din funcție, în cazuri întemeiate, MJ

Procurorul general al Republicii Moldova ar putea fi elibereat din funcție, în cazuri întemeiate, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat astăzi la Ministerul Justiției, transmite IPN.

Sergiu Litvinenco, noul ministru al justiției, a menționat în cadrul unui briefing de presă că „necesitatea unui astfel de proiect este confirmată în fond de rezultatele alegerilor din 11 iulie, când cetățenii au votat masiv împotriva nedreptății, inclusiv împotriva inacțiunii procurorului general, de evoluția dosarelor de importanță publică, de importanță națională, dar și de aspectele discutate la ședința Consiliului Suprem de Securitate de astăzi”.

Modificările propuse la Legea cu privire la Procuratură extind procedurile prevăzute în lege pentru procurori și față de procurorul general. „Modificările nu vor afecta independența și autonomia Procuraturii și a procurorului general, deoarece Consiliului Superior al Procurorilor îi revne rolul decisiv în luarea deciziei. Totodată, aceste modificări conțin suficiente garanții pentru a asigura proceduri corecte atât în cazul evaluării performanțelor profesionale, cât și în ceea ce privește procedura disciplinară”, a precizat ministrul justiției.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, proiectul de lege prevede și modificarea componenței Consiliului Superior al Procurorilor, într-o formulă care va asigura o mai mare independență a organului respectiv, dar și suspendarea procurorului general, pe parcursul urmăririi penale și numirea unui procuror general interimar pentru această perioadă.

„Activitatea procurorului general este lipsită de un control efectiv și de o procedură de monitorizare, pentru a stabili dacă acesta își realizează atribuțiile legale în mod conștiincios și în interesul statului. Astfel, practic, la moment nu este posibilă sancționarea  acestuia. În acest context, evident că procurorul general se va simți sigur, chiar dacă lucrează în detrimentul interesului public, eventual, pentru anumite grupuri de interese, fiindcă nu îl paște absolut niciun risc. Nu îl responsabilizează. El poate să nu facă nimic șapte ani de zile sau, dimpotrivă, poate să promoveze interesele unor grupuri și pentru aceasta să nu poarte absolut nicio răspundere”, a subliniat ministrul justiției.

Consiliul Suprem de Securitate a formulat astăzi mai multe recomandări, inclusiv modificarea cadrului legal, pentru a eficientiza activitatea instituțiilor procuraturii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.