Procurorul general ar putea fi ales în baza unui concurs public
Partidul Liberal Democrat (PLDM) nu exclude că va propune alegerea procurorului general în baza unui concurs public. Anunţul a făcut de către liderul PLDM, prim-ministrul Vlad Filat, în cadrul emisiunii „În Profunzime” la Pro TV, transmite Info-Prim Neo.
„Referitor la modul în care urmează să fie numit procurorul general, desigur, la propunerea preşedintelui Parlamentului aşa cum este cum prevede Constituţia, eu nu exclud că noi vom propune alegerea bazată pe un concurs public”, a notat liderul liberal-democrat.
Vlad Filat a menţionat că, înainte de a fi numit procurorul general, urmează să fie operate modificări la legislaţie pentru a oferi independenţă procesuală procurorilor. „Ceea ce se întâmplă la ora actuală la nivel de activitate în procuratură este nu doar model sovietic, este cred că şi mai grav, atunci când de procurorul general depinde în modul cel mai direct tot procesul din activitatea procuraturii. Procurorul general în orice moment poate să dispună începerea urmăririi penale, poate să dispună încetarea urmăririi penale, poate să transmită dosarul de la un procuror la altul fără vreo explicaţie etc”, a declarat Vlat Filat.
Cât priveşte declaraţia liderilor Partidului Democrat, potrivit cărora ei acceptă depolitizarea procuraturii, însă în comun cu depolitizarea Ministerului Afacerilor Interne, a Fiscului şi a Serviciului Vamal, Vlad Filat a declarat că lucrurile nu trebuie confundate. „Procuratura este o instituţie independentă şi autonomă, iar celelalte sunt instituţii guvernamentale. Sunt lucruri absolut diferite”, a spus Vlad Filat.
Funcţia de procuror general a rămas vacantă, după ce Valeriu Zubco şi-a anunţat demisia pe 18 ianuarie, iar pe 21 ianuarie demisia sa a fost aprobată de Parlament. Iniţial, procurorul se auto-suspendase din funcţie pe motiv că a participat la o vânătoare soldată cu moartea unui om. În urma incidentului respectiv, deputaţii liberal-democraţi, alături de deputaţii comunişti, au cerut demiterea procurorului general.