Prin ordonanţa Procuraturii Anticorupţie, Boris Focşa, ministru în exerciţiu al culturii, a fost scos de sub urmărire penală, la 14 mai, pe motivul lipsei în acţiunile acestuia a elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni. Procurorul general, Corneliu Gurin, a dispus, astăzi, reevaluarea cazului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
„Revenind la exercitarea mandatului constituţional şi luând act de procedurile neclare prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a ministrului Boris Focşa, procurorul general, Corneliu Gurin a dispus reevaluarea situaţiei şi întreprinderea măsurilor prevăzute de legislaţie pentru stabilirea circumstanţelor în care a fost posibilă emiterea ordonanţei respective”, se spune în comunicat.
Concomitent, va fi continuată examinarea cauzei penale privind comiterea acţiunilor ilegale de către factori decizionali ai Ministerului Culturii şi ai unor instituţii publice subordonate.
Boris Focşa era bănuit de vânzarea ilegală a mai multor clădiri-monumente din Chişinău.