Procurorii vor contesta sentința pentru un cuplu care a colectat donații pentru pretinși copii bolnavi

Procurorii vor contesta sentința pronunțată în privința unui cuplu acuzat de escrocherie, care, potrivit învinuirii, au înșelat mai mulți oameni de bani sub pretextul colectării de donații pentru copii bolnavi. Este vorba despre o femeie de 31 de ani, care a fost achitată pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de inculpată, iar bărbatul a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău vor contesta sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pronunțată la 12 februarie.

Procurorii i-au acuzat pe cei doi soți că, în perioada mai 2020-iulie 2020, au obținut ilicit bunuri de la alte persoane sub falsul pretext că colectează fonduri pentru tratamentul copiilor bolnavi de diverse afecțiuni. Aceștia au folosit mesaje și fotografii preluate de pe pagini web, pe care le-au distribuit prin intermediul unor conturi de socializare de pe platforma „Facebook”, prezentându-se în mod fals drept părinții unor copii bolnavi. Au convins astfel o victimă să efectueze un transfer de fonduri în sumă de 2015 lei către un cont bancar indicat într-o astfel de postare, deschis pe numele bărbatului.

Același cuplu, în același an, folosind aceeași metodă, a indus în eroare peste 20 de victime, determinându-le să efectueze transferuri de fonduri în sumă totală de 7024 lei.

Procuratura Generală îndeamnă cetățenii să fie vigilenți în fața persoanelor care, sub pretexte false, îi pot înșela de bani. Se recomandă verificarea cu atenție a informațiilor și surselor înainte de a face donații sau transferuri de fonduri către persoane necunoscute sau organizații caritabile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.