Procurorii, judecătorii şi politicieni sunt învinuiţi de complicitate în afaceri dubioase

Omul de afaceri Vadim Ciornea, acuză procurorii, judecătorii, dar şi politicienii din Moldova de complicitate în afaceri dubioase şi aduce probe despre decizii ilegale privind afacerile de spălare de bani, transmite Info-Prim Neo cu referire la declaraţiile acestuia făcute în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit lui Vadim Ciornea, în decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a luat o hotărâre conform căreia a fost admisă cererea companiei off-shore Remington Worldwide Limited privind încasarea datoriilor debitoare de la un şir de companii ucraineşti şi ruseşti. Prin această acţiune, consideră Ciornea, a fost legalizată, practic, o schemă frauduloasă de spălare de bani implicând ilegal, prin contracte şi alte acte contrafăcute întreprinderile energetice, metalurgice şi bancare strategice din Rusia şi Ucraina. Ciornea consideră că această hotărâre a devenit posibilă după ce în parlamentul R. Moldova au venit politicieni noi, interesaţi de aceste tranzacţii. Ei au influienţat reanimarea hotărârilor judecătoreşti din ultimii ani, potrivit cărora respectivele întreprinderi ruseşti şi ucraineşti datorează companiei off-shore Remington Worldwide Limited 23 mln dolari SUA. O astfel de hotărâre a fost luată în anul 2004 de Curtea de Apel Chişinău, însă anulată mai târziu, deoarece nici una din firmele ruseşti şi ucraineşti implicate în dosar nu au activităţi pe teritoriul Moldovei. În prezent cazul a fost redeschis şi Ciornea consideră că au avut loc încălcări grave ale normelor dreptului procesual. „În rezultatul schemelor frauduloase, cu utilizarea documentelor false, în anii 2004-2009, întreprinderilor din Rusia şi Ucraina „Prominvestbank”, „Aliciovskii metalurghiceskii zavod”, „Odessaoblenergo”, „Energorânoc”, Hotelul „Sport”, „Silovâe saşinî”, Pozit” şi altele li s-a adus prejudicii de milioane”, spune Ciornea. „Interesele Remington Worldwide Limited sunt apărate de unul din deputaţii noii coaliţii parlamentare”, afirmă el, însă n-a specificat despre cine este vorba. Totodată Ciornea susţine că a fost avertizat personal să nu se implice în aceste afaceri şi fiindcă nu s-a conformat, împotriva lui au fost deschise ilegal câteva dosare penale. Reprezentanţii întreprinderilor nominalizate susţin că dacă procuratura şi justiţia vor continua nelegiuirile, ei vor fi nevoiţi să apeleze la instituţiile de justiţie europene pentru a-şi apăra drepturile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.