Procurorii din R. Moldova se află în dependenţă directă de puterea politică şi executivă

Experţi în drept susţin că procurorii din R. Moldova se mai află într-o dependenţă directă de puterea politică şi de Executiv, deşi, potrivit Legii cu privire la procuratură, aceştia ar trebui să fie subordonaţi doar legii. Avocatul Alexandu Tănase a declarat, marţi, 17 aprilie, în cadrul mesei rotunde „Reforma procuraturii în R. Moldova”, că există numeroase mecanisme care permit autorităţilor să-i manipuleze şi să-i constrângă pe procurori, să-i facă să fie mai puţin independenţi, să nu ţină cont de adevăr în cadrul procesului penal, urmând orbeşte acuzaţiile statului pentru a obţine o condamnare fără logică. Potrivit lui Tănase, reforma procuraturii a cam întârziat în RM, în pofida faptului că Legea cu privire la procuratură a fost adoptată după proclamarea independenţei. Cu toate modificările la această lege, practica de activitate a Procuraturii este aceeaşi ca şi în perioada sovietică, spune expertul. În opinia sa, efectuarea modificărilor la legislaţia în vigoare, sugerate de experţii Consiliului Europei, va permite o mai bună funcţionare a procuraturii şi transformarea acesteia dintr-un apărător al anumitor grupuri de interese sau al anumitor persoane de la conducere, într-un apărător al legii şi intereselor întregii societăţi. Potrivit procurorului general al R. Moldova, Valeriu Gurbulea, „experţii străini au sesizat că pe parcursul ultimilor 15 ani s-a făcut mult în reformarea procuraturii, de la instituţia care supraveghea respectarea uniformă a legilor în toate domeniile la una cu funcţii clasice procuraturilor europene”. Potrivit lui, ultimul pachet de modificări şi completări la legea despre procuratură, ce va fi aprobat în conformitate cu cerinţele europene, propune atribuirea statutului de magistrat procurorilor şi constituirea unei noi structuri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Totodată, avocatul Vitalie Nagacevschi, preşedinte al Asociaţiei obşteşti „Juriştii pentru Drepturile Omului”, susţine că locul procuraturii trebuie să fie în CSM, care ar trebui să fie bicameral: o cameră a judecătorilor şi una a procurorilor. În acest caz, spune el, va putea fi realizată în practică o reală independenţă a procuraturii. În opinia juristului, cele două camere se vor ocupa de autogestionarea judecătorilor şi procurorilor, astfel urmând să fie exclusă imixtiunea autorităţilor publice locale sau centrale în activitatea procurorilor şi a judecătorilor. La moment, susţine Nagacevschi, putem vorbi doar despre asigurarea independenţei instituţionale, dar există şi independenţa subiectivă, fiind vorba de perceperea independenţei de fiecare membru al CSM în parte. „Pentru început trebuie să reformăm organele procuraturii conform rigorilor UE, iar deja după aceasta să acţionăm pentru ca oamenii din acest sistem să devină independenţi”, a subliniat expertul. Masa rotundă „Reforma procuraturii în R. Moldova” a fost organizată în cadrul Programului comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în R. Moldova.
  • alexandru tanase despre reforma procuraturii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.