Procurorii au declanşat o cauză penală pe faptul incidentului din zona de securitate
Procurorii au declanşat o cauză penală în legătură cu incidentului de la postul de trecere de lângă Vadul lui Vodă, pe segmentul podului de peste Nistru, unde un localnic din Pârâta a fost rănit mortal de către un pacificator rus, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, urmărirea penală a fost pornită pe faptul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale care a provocat decesul victimei – art.151 alin (4) Cod Penal, care se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
Ţinând cont de caracterul complex al cauzei penale, printr-o ordonanţă a fost dispusă exercitarea în continuare a urmăririi penale pe acest caz de către
Secţia investigaţii şi infracţiuni în forţele armate a Procuraturii Generale.
Incidentul s-a produs la 1 ianuarie dimineaţa. Victima, un tânăr de 18 ani, era la volanul unui automobil. Acesta a fost împuscat în spate de către şeful schimbului de post după ce a dezbătut bara de protecţie a postului şi, deşi a fost somat să se oprească, şi-a continuat drumul. Glontele i-a nimerit în spate, rana fiindu-i fatală. Tânărul a murit la spital la o oră după ce a fost operat.