Preşedintele Comisiei buget, economie şi finanţe a Parlamentului, Veaceslav Ioniţă, a solicitat Procuraturii Generale să se autosesizeze pe marginea raportului Curţii de Conturi cu privire la administrarea resurselor financiare şi a patrimoniului public în anul 2012, prezentat vineri, 22 noiembrie, în plenul legislativului de preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu. Veaceslav Ioniţă a solicitat, de asemenea, iniţierea unui concurs pentru identificarea unei companii internaţionale de audit care să supună verificării datele prezentate în raport, transmite IPN.
Potrivit lui Veaceslav Ioniţă, în raport există un fals. Acesta a fost publicat pe 3 octombrie, dar conţine un sub-raport al cheltuielilor de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, datat cu 7 octombrie. Veaceslav Ioniţă recunoaşte că raportul a fost examinat de comisia pe care o conduce, dar spune că falsul la acea etapă nu a fost sesizat.
Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu, a declarat jurnaliştilor că raportul nu conţine nicio încălcare şi nu-i este frică de nicio comisie internaţională. Potrivit lui Urecheanu, datele prezentate în raport nu au fost pe placul tuturor pe motiv că au scos la iveală abateri ale instituţiilor statului, care au prejudiciat bugetul cu 8 miliarde de lei. În raportul Curţii de Conturi sunt vizate circa 360 de instituţii.