Procuratura Generală solicită ridicarea imunităţii parlamentare a unui deputat

Procuratura Generală (PG) solicită Parlamentului ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Vasile Colţa pentru atragerea la răspundere administrativă într-un caz şi la răspundere penală în altul. Vicepreşedintele Parlamentului Maria Postoico a prezentat joi, 26 octombrie, deputaţilor o solicitare de la PG în acest sens. În primul caz, Procuratura solicită retragerea imunităţii pentru atragerea deputatului la răspundere civilă pe cazul unui accident rutier, produs la 20 august. Potrivit sursei citate, Colţa, conducând propriul automobil, a încălcat regulile de circulaţie şi a accidentat pe traseul Leuşeni-Chişinău 3 biciclişti, dintre care unul a primit mai multe traume. În al doilea caz, se solicită retragerea imunităţii parlamentare pentru atragerea la răspundere penală pentru contrabandă cu ţigări. La 19 septembrie, vameşii români de la punctul de trecere a frontierei Albiţa au depistat în maşina lui Colţa peste 11 mii de pachete de ţigări nedeclarate, în valoare de peste 120 mii lei. Vasile Colţa a intrat în Legislativ pe listele Blocului „Moldova Democrată”. După înfăptuirea acestor acţiuni, el a fost exclus din Alianţa „Moldova Noastră”, dar şi din fracţiunea parlamentară AMN la finele lunii septembrie.
  • ccv postoico imunitate colta.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.