Procuratura Generală reacţionează la acuzaţiile avocatului Vitalie Ţaulean şi menţionează că acesta a încălcat grosolan ordinea publică în incinta organelor procuraturii, transmite IPN.
„Cazul a avut loc în dimineaţa zilei de 17 octombrie, când avocatul, încălcând grosolan ordinea publică, fără a deţine un permis, a forţat bariera şi a intrat în sediul Procuraturii Generale, insultându-l pe procurorul care investiga pretinsele acţiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Liceul teoretic „Toader Bubuiog”, conducătorul căruia este soţia avocatului Ţaulean”, se precizează într-un comunicat de presă dat publicităţii de instituţie.
Avocatul este acuzat că l-a îmbrâncit pe poliţistului de la pază, a intrat abuziv în biroul procurorului, fără a înainta în mod oficial un mandat. Procurorul a chemat poliţia de gardă pentru a-l face să iasă din birou, însă acesta a refuzat să părăsească sediul instituţiei, făcând scandal pe coridoare. Procuratura a sesizat Baroul de Avocaţi asupra depăşirii de către avocatul Vitalie Ţaulean a limitei eticii profesionale, bunului simţ şi a comportamentului decent.
În comunicat se mai spune că avocatul Vitalie Ţaulean este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de huliganism, în sediul Procuraturii Generale.
Astăzi, 4 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, Vitalie Ţaulean a declarat că prin acest dosar procurorii încearcă să se răzbune pentru că anterior, în numeroase conferinţe de presă, a acuzat mai mulţi procurori de comiterea unor ilegalităţi. Vitalie Ţaulean a solicitat procurorului general să intervină în acest caz şi să demită din funcţie procurorii care şi-au depăşit atribuţiile.