Procuratura a iniţiat urmărire penală pentru încălcarea dreptului electoral la Corjova

Procuratura a iniţiat urmărirea penală pe faptul împiedicării exercitării libere a dreptului electoral şi a activităţii secţiei de votare de circumscripţie din Corjova, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale. Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 5 aprilie 2009, la sectorul de votare nr.5/15 amplasat în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Corjova, circa 300 de persoane necunoscute au blocat cu tehnică grea drumurile de acces spre secţia de votare. Ulterior, aceştia au atacat localul secţiei de votare, deteriorând urnele de vot care au fost sustrase. Astfel, pe întreg parcursul zilei secţia de votare a fost blocată, fiind îngrădit dreptul constituţional al cetăţenilor R. Moldova - de a alege şi de a fi ales. Potrivit procurorilor, grupul de persoane era condus de reprezentanţii organelor neconstituţionale ale RMN. Astfel, în privinţa acestui grup de persoane procurorii au pornit urmărirea penală în baza art.181 Cod Penal – împiedicarea prin exercitarea liberă a dreptului electoral şi a activităţii organelor electorale, săvârşită prin blocarea şi atacarea secţiei de votare şi prin sustragerea urnelor de vot. Actualmente, procurorii efectuează acţiuni de urmărire penală întru cercetarea multilaterală, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei şi identificarea tuturor persoanelor vinovate şi tragerea lor la răspundere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.