Procesul de perfectare a pașapoartelor intră în normalitate, director ASP

Procesul de perfectare a pașapoartelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova urmează să intre în normalitate de săptămâna viitoare. Autoritățile anunță că la sfârșitul acestei săptămâni în țară urmează să ajungă circa 50 de mii de blanchete necesare pentru perfectarea pașapoartelor. Astfel, începând chiar de joi, persoanele vor putea solicita la oficiile ASP perfectarea pașapoartelor într-un termen de 5 sau 10 zile, rând ordinar, fără programare prealabilă. De asemenea, de săptămâna viitoare solicitanții de pașapoarte nu vor mai fi obligați să prezinte acte confirmative de călătorie. Detalii în acest sens a oferit în cadrul unei conferințe de presă directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, transmite IPN.

Directorul ASP a precizat că, de la începutul războiului din Ucraina, în luna februarie, s-a produs o situație atipică pentru instituție. În trei luni de război a fost emis un număr de pașapoarte care se emitea timp de șapte luni într-un an ordinar. „A fost o perioadă extrem de complicată. Intenția noastră a fost să nu oprim în nicio zi emiterea de pașapoarte. Niciun om care a avut nevoie să plece a doua sau a treia zi peste hotare, toți acești cetățeni și-au primit pașapoartele. Noi și astăzi emitem o mie de pașapoarte pe zi și o să emitem toată această săptămână”, a menționat Mircea Eșanu.

Potrivit lui, odată cu recepționarea partidei de 50 de mii de blanchete, ASP va intra într-un proces de normalitate de emitere a pașapoartelor. Totodată, până la sfârșitul lunii august, în țară vor mai ajunge 100 de mii de blanchete.

Directorul ASP a mai spus că din moment ce vor fi suficiente blanchete, Comisia pentru Situații Excepționale va anula decizia prin care a fost prelungit de drept până pe 30 iunie 2023 termenul de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova care a expirat sau, după caz, va expira până pe 31 decembrie 2022.

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de hotărâre, potrivit căruia, de la 1 august, perfectarea pașapoartelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova urmează să se ieftinească de la 850 la 650 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.