Procesele penale în privința magistraților Musteață și Cernat au fost clasate

După efectuarea investigațiilor  în privința judecătorilor Dorel Musteață și Nina Cernat, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, procesele penale inițiate au fost clasate. Acțiunile celor doi magistrați au fost examinate prin prisma elementelor infracțiunilor de îmbogățire ilicită și fals în declarații. Ca rezultat al probatoriului administrat, s-a constatat că faptele imputate celor doi judecători nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de legea penală, transmite IPN, citând Procuratura Anticorupție.

Procuratura s-a autosesizat ca urmare a apariției în spațiul public a unei note informative emise la 28 ianuarie 2020 de către directorul Serviciului de Informații și Securitate, adresată procurorului general suspendat, în care se invocă despre pretinse acțiuni de dobândire de către magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat a bunurilor mobile și imobile valoarea cărora ar depăși substanțial mijloacele și veniturile declarate.

Deciziile procurorilor anticorupție de refuz în pornirea urmăririi penale, emise în privința celor doi magistrați, pot fi contestate cu plângere procurorului ierarhic superior în termen de 15 zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.