Proces penal în cazul intoxicaţiei cu insecticide din Rezina

Procurorii au intentat un proces penal pe cazul intoxicaţiei cu insecticide în liceul din localitatea Cuizăuca. În cadrul procesului vor fi investigate acţiunile factorilor de decizie ai liceului şi Centrului de Sănătate Publică din oraşul Rezina. Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menţionează că aceştia ar fi gestionat prost incidentul, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, factorii de decizie ai acestor instituţii nu ar fi întreprins măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea consecinţelor răspândirii accidentale în instituţia şcolară a substanţei toxice. De asemenea, ar fi admis revenirea elevilor la lecţii, drept consecinţă, au fost spitalizaţi 36 de elevi cu diagnoza „intoxicaţie cu insecticid”.

Pe 3 martie o minoră a stricat din neatenţie o fiolă cu insecticid de tip BI-58, care i-a fost transmisă de către mătuşa acesteia. Ca urmare a înhalării vaporilor de insecticid, 20 de elevi ai liceului au fost internaţi în spitalul raional şi Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău.

Imediat după acest caz, Procuratura raionului Rezina a pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de păstrare şi transportare a pesticidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, care a provocat din imprudenţă îmbolnăvirea în masă a oamenilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.