Guvernul a aprobat vineri, 7 noiembrie, Regulamentul privind crearea şi funcţionarea ghişeului unic pentru eliberarea certificatului fitosanitar pentru export/reexport, transmite IPN.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat că noul regulament reduce procedurile de eliberare a certificatului fitosanitar pentru export, în special elimină obligativitatea a 4 din 7 documente solicitate anterior de la agenţii economici. După implementarea noului regulament, agentul economic va avea de efectuat doar 2 vizite la oficiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Siguranţă a Alimentelor, în locul celor 5 efectuate în prezent.
Astfel, a fost eliminată obligativitatea prezentării actului privind efectuarea controlului fitosanitar şi a certificatului de expertiză de carantină a plantelor şi produselor de origine vegetală. Este exclusă şi necesitatea prezentării repetate a facturii fiscale şi a contractului de vânzare-cumpărare (export), acestea fiind prezentate o singură dată la orice subdiviziune ANSA.
Ca rezultat al aplicării regulamentului, se estimează reducerea costurilor de obţinere a certificatului fitosanitar la export cu 70% şi reducerea timpului de aşteptare cu 50%.