Procedura de lichidare a companiilor va fi simplificată

Ministerul Economiei a lansat iniţiativa de modificare a mai multor acte legislative în vigoare, precum ar fi Codul  Civil, Legea cu privire la societăţile pe acţiuni şi alte acte legislative, prin care să fie redus timpul necesar lichidării voluntare a afacerii, transmite IPN.

Actualmente pentru înregistrarea unei întreprinderi sunt necesare 5 zile, iar pentru lichidarea voluntară a ei nu mai puţin de 12 luni.

Modificările propuse vizează toate etapele procedurii de lichidare. Astfel, persoana juridică care a decis voluntar să se lichideze va fi obligată să publice avizul despre lichidare în Monitorul Oficial o singură dată, nu de două ori cum prevede legislaţia în vigoare.

Termenul de înaintare a creanţelor de către creditori, din momentul publicării avizului de lichidare voluntară sau din momentul înştiinţării despre lichidare se propune să fie de 2 luni, faţă de 6 luni în prezent. Iar termenul de repartizare a activelor persoanei juridice dizolvate –  să fie de 6 luni din momentul publicării avizului (actualmente este 12 luni) sau de o lună în loc de două din momentul publicării bilanţului de lichidare.

Proiectul urmează să fie discutat cu reprezentanţii mediului antreprenorial, iar după definitivare va fi înaintat Guvernului şi Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.