Procedura de demitere a directorului CCCEC poate deveni mai complicată
Experţii care monitorizează reformarea Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) propun consolidarea independenţei instituţiei în cadrul Guvernului sau subordonarea acesteia Parlamentului. La fel, sunt solicitate modificări în procedura de numire şi destituire a directorului centrului.
„Se discută ca numirea directorului să fie făcută la propunerea preşedintelui ţării sau a Parlamentului, ori de prim-ministru. Procedura de destituire trebuie să fie mai complicată decât cea de numire, şi anume directorul să poată fi eliberat din funcţie nu numai de persoana care l-a numit, dar neapărat cu acordul altor organe”, a declarat pentru Info-Prim Neo juristul Cristina Cojocaru, expert naţional în acest proces.
Potrivit Cristinei Cojocaru, procedura de demitere trebuie să conţină criterii clare. Încă nu s-a găsit o soluţie definitivă, propunerile făcute fiind la nivel de concepţie.
Ceea ce ţine de statutul directorului CCCEC, acesta nu trebuie să fie afiliat politic, trebuie să întrunească un şir de criterii de profesionalism şi experienţă în domeniu.
Concepţia preliminară de reformare a CCCEC a fost întocmită şi prezentată reprezentanţilor societăţii civile de Przemiyslaw K. Musialkowski, consilierul pentru reformarea CCCEC din partea Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în politici publice pentru Republica Moldova, experţi autohtoni în comun cu CCCEC. Până să ajungă primul proiect pe masa demnitarilor, acesta trebuie avizat de către societatea civilă, deoarece ONG-urile care monitorizează activitatea Centrului anticorupţie cunosc lucrurile din interior şi din exterior.
Proiectul concepţiei de reformare a CCCEC cuprinde un şir de recomandări privind modificarea cadrului legal, a competenţelor instituţiei, structurii, precum şi garanţii pentru asigurarea independenţei centrului şi controlului din partea societăţii.