Procedura de achiziție a celor 100 de autobuze pentru Chișinău trebuie anulată, AGER

Procedura de achiziție a celor 100 de autobuze pentru municipiul Chișinău trebuie să fie anulată, întrucât licitația care a avut loc nu a fost transparentă și s-au admis multiple încălcări. Opinia a fost exprimată de reprezentanții Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Reprezentanta AGER, Olga Diaconu a spune că municipalitatea pare să fi favorizat producătorul de autobuze Isuzu. Deși compania care a aplicat la licitație este alta decât în anul precedent, reprezentantul legal e același. Recent, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a anulat decizia de atribuire a contractului de achiziții și a dispus reevaluarea ofertelor.

Potrivit Olgăi Diaconu, Primăria Chișinău a acceptat oferta Isuzu, deși a fost depusă o garanție bancară cu un termen de valabilitate mai mic decât cel solicitat: 67 de zile, în loc de 120. Primăria a selectat oferta Isuzu, motivând că a fost depusă o a doua scrisoare de garanție corespunzătoare. Aceasta a fost însă depusă după expirarea termenului, fără respectarea procedurilor prevăzute de legislație. De asemenea, lipsește certitudinea că Isuzu își asumă reparația autobuzelor pe perioada de garanție, întrucât a propus ca Parcul Urban de Autobuze să efectueze reparațiile pe perioada garanției la centrul de service al acestei autorități.

Olga Diaconu spune că pune în gardă și experiența anterioară cu produsele Isuzu. În primăvara anului 2019, au fost achiziționate 31 de autobuze Isuzu. Mai multe surse au publicat poze și materiale video care demonstrau uzura autobuzelor procurate.

Potrivit lui Eugen Camenscic, consultant în domeniul climei și energiei durabile, achiziționarea autobuzelor s-a făcut fără consultări publice. Fiind membru al Grupului de lucru pentru analiza opțiunilor de renovarea parcului rulant, de mai multe ori a propus să fie analizată opțiunea de achiziționare a autobuzelor pe gaz natural comprimat. Aceasta opțiune a fost ignorată. El spune că transportul pe gaz natural comprimat are emisii cu mult mai reduse decât cel pe motorina și benzina și că gazul natural comprimat este cu 40% mai ieftin. Calculele preliminare arată că în 15 ani pot fi economisite 10-15 milioane de euro, dacă în loc de acele 100 de autobuze pe diesel, va fi utilizate autobuze pe gaz natural comprimat.

AGER a venit cu mai multe solicitări, printre care inițierea unui proces transparent de pregătire a documentelor pentru licitație, conform bunelor practici Europene, cu implicarea experților din domeniu. Identificarea posibilităților de procurare în loturi mai mici, pentru a oferi mai multor agenți economici de a participa la licitație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.