Problemele absolvenţilor gimnaziilor-internat trebuie incluse pe agenda autorităţilor, ONG

Problemele absolvenţilor gimnaziilor-internat trebuie incluse pe agenda priorităţilor autorităţilor publice centrale şi cele locale. Această categorie de beneficiari trebuie inclusă şi în obiectivele Strategiei de protecţie a copilului şi familiei pentru anii 2013-2020. Recomandările vin din partea Asociaţiei „Amici dei Bambini Moldova”, transmite Info-Prim Neo. Directorul filialei din Moldova a Asociaţiei „Amici dei Bambini”, Stela Vasluian, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în obiectivele incluse în această strategie nu se regăseşte niciun punct cu privire la absolvenţii de internate. „Ţinem să atenţionăm autorităţile să includă pe agenda lor de priorităţi şi această categorie de beneficiari. Poate că ar fi cazul şi s-ar găsi posibilitatea ca şi în aceste trei obiective ale noii strategii să se regăsească problematicile şi necesităţile tinerilor absolvenţi ai gimnaziilor-internat”, a notat Stela Vasluian. Recent asociaţia a încheiat implementarea proiectului „Consolidarea Capacităţilor Organizaţiilor Neguvernamentale şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”, cu o durată de 3 ani, şi unul dintre cele mai importante succese ale acestui proiect este considerat faptul că probleme acestei categorii au devenit mai discutate. Stela Vasluian a menţionat că până în anul 2009 erau foarte puţini acţiuni îndreptate spre susţinerea acestei categorii de beneficiari. „Acum câţiva ani se discuta foarte mult despre situaţia copiilor instituţionalizaţi, se discuta foarte mult despre prevenirea abandonului, se lucra mult pentru dezinstituţionalizare, dar, din păcate, puţin se vorbea şi foarte puţin se făcea pentru absolvenţii gimnaziilor-internat. Or, această categorie de beneficiari merită o atenţie deosebită, pentru că, pe de o parte, conform vârstei biologice o bună parte din ei nu mai sunt deja copii, dar, din păcate, conform dezvoltării psihologice au foarte mult de recuperat pentru a-şi ajunge semenii. Ei nu sunt pregătiţi pentru viaţa de adult şi pentru a se integra uşor în societate după absolvire”, a mai spus Stela Vasluian. Potrivit Asociaţiei „Amici dei Bambini”, absolvenţii gimnaziilor-internat nu sunt pregătiţi să părăsească sistemul rezidenţial, pentru că nu au formate deprinderi elementare de viaţă. Odată cu absolvirea, tinerii nu au unde locui şi le este foarte greu să se angajeze în câmpul muncii. Chiar dacă învaţă o meserie de câteva luni, în momentul în care trebuie să se angajeze au câte 16-17 ani şi atunci există mai puţini angajatori disponibili pentru a-i lua la muncă.
  • stela vasluian despre autoritati.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.